Lirism din recunoștință

Simt nevoia să încep dimineața cu mulțumire! Simt nevoia să-mi arăt recunoștința pentru ceva special din viața mea! Să-mi arăt recunoștința și dragostea! Nu știu exact cui să-i mulțumesc, mamei că a fost de acord, tatălui că mi-a adus-o, colegei lui că s-a oferit să mi-o dea... Tocmai de aceea mulțumirile mele se vor adresa lui Dumnezeu, pentru că El e cel care mi-a dat tot ce am, fiecare lucru și fiecare persoană este în viața mea (sau nu) din cauză că El a îngăduit!

Azi, Doamne, îți mulțumesc pentru un lucru mărunt în ochii oamenilor, dar măreț în sine (zic eu) și tare important pentru mine! Îți mulțumesc pentru că pe lângă familia minunată, prietenii frumoși și dragi, pe lângă lucrurile de care nu duc lipsă, tu mi-ai mai dat o binecuvântare! Una pufoasă!

Mulțumesc pentru ea, pentru pisică! Mi-e atât de dragă și de fiecare dată când toarce, toarce inima în mine. E singura care știe să se apropie de mine în vremuri de supărare. Nu zice nimic, nu mă întreabă ce s-a întâmplat, cu ce mă poate ajuta, nu trage de mine... Ea știe că vreau să fiu singură, dar nu chiar singură. Așa că se uită la mine câteva minute de unde de pe pat sau de pe covor, cu acea privire ai ei care parcă mă pătrunde, parcă mă înțelege, și apoi vine calmă, ca să-mi arate că totul va fi bine, și se așează lângă mine, în așa fel încât să simt că ea e acolo. Ea e acolo.

Diminețile sunt tare frumoase, eu stau și îmi beau cafeaua, eventual mai iau o carte și citesc, iar ea vine să ia porția de dragoste. Vine agitată și nu-și capătă liniștea decât în brațele mele, miaună de fericire, nu știe cum să toarcă mai mult, mai tare, se alintă și mă alintă. Adoarme pe pieptul sau pe umărul meu. Apoi îmi linge palma sau dacă îi întind, obrazul. E o senzație pe care nu aș putea să o explic. Agitația ei ma agită și pe mine, dar în același timp mă calmează. Mă încălzește. Mă umple de energie, de bucurie. Ochii ei verzi, mari, cumva înfricoșători îmi aduc liniștea.

Când stau să mă gândesc la trecutul meu, ea e mereu acolo. Momente plăcute sau momente triste, ea a fost martoră. A fost acolo. Ea face parte din tot.Țin minte când eram doar o copilă și veneam de la școală, iar ea mă aștepta cuminte în hol, știa cu 10 minute când trebuie să apar, anunțându-i pe restul din casă. Ea a fost acolo când am împărțit săruturi și îmbrățișări sau când m-am închis în cameră, îndurerată. A cunoscut momentele când am pierdut oameni dragi sau când am cunoscut oamenei noi. Cumva, în mod straniu, ea îmi știa gândurile înainte de culcare.

Când sunt la birou și mă pierd în studiu, ea e cea care mă îndeamnă la pauză. Se freacă de picioarele mele și îmi sare în poală, sau dacă sunt pierdută rău și nu o simt, aud, văd, sare direct pe birou. După atâta timp, încă mă mai surprinde și nu m-am obișnuit cu dragostea ei, cu felul ei de a fi. Mereu sunt încântată și plăcut surprinsă. Ne iubim vreo 2 minute, apoi mă lasă în pace. Fie adoarme pe vreo carte de pe birou, fie pe picioare.

Ne uităm la filme împreună. Se așează lângă mine, se întinde, se mâțâie, se răsfață, apoi rămâne într-un somn iepurește lipită de mine. Câteodată, întinde câte o labă pe mine, pe mâna mea. Când sunt singură acasă, ea stă lângă mine când mănânc, știind că nu-mi cade bine pentru că n-am cu cine mânca. Dacă am iaurt, mă așteaptă neastâmpărată să-l termin, ca să-i dau și ei să lingă. Adoră înghețata ca și mine. Moare după chips-uri. Miuană puternic când aude cutia de pateu că e desfăcută. Se agită tare ca un Pepsi, ar sări ca un câine dacă ar putea, când mă vede cu cașcaval țiplă, e în stare să mă dea jos ca să-l ia ea. 60% din zâmbete i se datorează ei cred. Seara, adoarme cu capul pe umărul meu, cu corpul ei mic și pufos în plapumă, torcând cu nasul în urechea mea, eu trebuind să-mi bag căștile în urechi și să dau drumul la muzică ca să nu mai aud tractorul ce mă deranjează. Dar e dulce. Dragostea ce o am pentru ea și mulțumirea care mi-o oferă, mă fac să trec peste asta.

Nu aș putea să descriu relația dintre mine și ea, pentru că nu știu să o explic, încât să fie înțeleasă. E specială. Ne înțelegem din priviri și parcă știe ce vorbesc. Numai iubitorii de pisici și cei care au un animăluț acasă ar putea înțelege asta.

Spunea un înțelept o vorbă, dar am adaptat-o: Cine nu are pisică acasă, să-și cumpere. Nu cred că a-ți putea regreta.

Între timp, eu mulțumesc Celui care mi-a dat-o. Unul dintre cele mai frumoase cadouri. MULȚUMESC!