2 octombrie 2014

Scrisoare pentru mami

Draga mami,

 Azi nu e doar o zi specială pentru tine, e o zi specială și pentru mine. E ziua în care te sărbătoresc pe tine și asta nu pentru că în restul anului nu te sărbătoresc, dar în 2 octombrie în casă miroase altfel. Miroase a căldură, chiar dacă afară este înnorat și frig; miroase a bucurie, chiar dacă nu stăm toată ziua împreună; miroase a familie, chiar dacă uneori casa ne este goală. Mie mi-e deajuns să fim împreună, la o poveste în camera ta, pentru că nimic nu-mi aduce bucurie decât glasul tău.
  
 Ești cea care mi-a ghidat pașii atâția ani prin viață, care m-a împins de la spate când vroiam să renunț, care m-a tras după ea când rămâneam în urmă, ești cea care ai fost lângă mine atunci când nimeni nu era, ești cea a cărei îmbrățișare era sinceră mereu și ești cea care mi-a oferit mereu un motiv de bucurie, chiar și atunci când nu aveam pentru ce să zâmbesc. 
  
 Ești femeia la care privesc mereu în sus, ești pusă pe un piedestal în sufletul meu, ești modelul de femeie puternică, dar feminină în același timp, pe care îl urmez și ești tot ceea ce sper că într-o zi să devin: soție, mamă, carieristă, la niciuna dintre acestea restantă. 
  
 Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ești, nu doar ceea ce ești pentru mine, ci pentru toți din jurul tău, îți mulțumesc pentru bunătatea ta, pentru sinceritatea ta, îți mulțumesc că știi să iubești, îți mulțumesc că lângă ține pot vedea lumea altfel, îți mulțumesc pentru fiecare mustrare și îți mulțumesc pentru tot ce ai investit în mine. 
  
 Nu uită că te iubesc mai mult decât orice pe lume și mereu, dar mereu, vei fi prietena mea cea mai bună, pe lângă faptul că îmi ești mămica. Te iubesc! La multi ani!


Cu mult suflet, 

Floris, dragostea ta!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu