Noapte albă cu note grave

Sau poate mai bine zis nopți albe, nu doar noapte albă. S-au strâns suficiente încât să simt efectiv oboseala pe umeri de parcă aș căra oboseala lumii, nu doar pe a mea. Prea multe nopți albe cu gânduri colorate devenite ușor ușor în culori reci, cenușii, ne mai fiind foarte mult până se vor transforma în negru. Dar, în ciuda oboselii și a gândurilor, ochii mei lucesc cu optimism că vor ajunge să adoarmă și să-și găsească odihnă înaintea acestei transformări...

Încă o noapte albă... poate că am menirea unui scriitor, să revărs de inspirație și să umplu file albe. Toate par a fi în favoarea mea, timpul, noaptea, gândurile, strângerea de inimă, întrebările și lumina veiozei care pătrunde în întunericul camerei, toate ar fi prielnice. Poate că ce-mi lipsește este alcoolul care îi forța pe unii să scrie în neștire, să umple pagini și să fie proclamați genii, dar sincer, nu mi l-aș dori, nu se potrivește peisajului meu.

Mă agitam în patul meu, când am auzit un urlet în noapte. Semn că nu eram totuși singură. Un urlet nu de disperare, ci de chemare, o chemare dulce, dar sumbră. Sumbră pentru că era ciudat cum ființa asta, pentru a mia oară îmi simțea durerea, singurătatea și era mereu acolo când mă apăsa ceva, orice ar fi fost acel ceva.

Am deschis rapid ușa, să intre, pentru că prevedeam dintr-o dată altfel noaptea. Simțeam o nerăbdare să se așeze lângă mine. Suflet răbdător, m-a așteptat să mă așez eu înapoi în pat și să îmi găsesc poziția. Apoi, încet, ușor, dar hotărât am simțit cum își pune capul pe umărul meu. Brusc, sufletul meu a fost acoperit cu liniște, cu pace. Dulcea mea pisică, era încă o dată lângă mine. Lângă ea, mă simt oriunde acasă. Ani de zile, ochii ei verzi i-au susținut pe ai mei într-o privire puternică, de parcă nu vroia sa ma lase să mă pierd. Am împărțit același covor pufos seri la rândul, cunoscând că acolo e locul meu de meditație și de refacere. Zile în șir și le-a petrecut în poala mea atunci când știa ce ea este salvarea mea în plictisirea ce mi-o ofereau temele școlare. Am stat mai mult de 5475 de dimineți împreună, am savurat soarele dimineților de la pervaz, amuzând vecinii când vedeau două capete la geam.

Se zice că un suflet ți-e apropiat când e la bine și la greu lângă tine. La bine, dar și la rău. Aș mai adăuga că un suflet ți-e apropiat când simte cu tine, se bucură cu tine și suferă când ți-e greu. E doar o pisică, însă, de multe ori a fost singura care a stat fizic lângă mine pentru că simțea că zâmbetul meu ascundea altceva.

Așa că m-am calmat. Și am ascultat torsul ei fin, grav, ritmic. Și-a așezat coada pufoasă în palma mea ca să pot să țin ceva în mână. După tors, am realizat că nici ea nu dormea, dar se simțea bine să fie lângă mine. Am lăsat ca fiecare vibrație a trupului ei mic și cald să îmi intre în suflet și să golească mintea de orice. Nu am adormit... dar m-am liniștit. Am avut încă o noapte albă... dar cu tonuri grave, în ritmul torsului de pisică. Am avut încă o noapte albă, dar fără niciun gând, gândurile mi-au fost paralizate de liniștea oferită de o dragoste recunoscătoare a unei ființe de neînțeles.