27 martie 2016

Mi-e dor.

Vineri am simțit o dorința să te sun. Așa, ca atunci când mi-era dor sa te aud făcând mișto de vreo babă de pe dumitale de pe scară. Căci pentru 5 minute pe care le petreceam la telefon cu tine, uitam cum îmi mersese ziua.

Vineri am vrut de sun, inima îmi bătea în piept mai tare și un gând neliniștit și pierdut se izbea de capul și îmi spunea că trebuie să te sun. M-am retras într-un loc liniștit, și am format numărul tău. Numărul format nu este valabil... Oare nu am format corect? Sau poate iar îl ai închis? Am format încă o dată, cu inima cam strânsă, pentru că știu că starea ta din ultima vreme nu e prea bună, poate ai pățit ceva.

Numărul format nu este valabil...

Stop. E vineri, 25 martie. Marți am fost să îți închid abonamentul de telefon. Numărul tău nu mai este valabil, așa cum nici raportul între noi 2 nu mai este. Mi-ai fost bunic, dar acum nu îmi mai ești. Ai fost client Orange, însă acum nu mai ești... Vineri ai făcut două săptămâni de când ai părăsit durerile trupești și de când m-ai dat peste cap, lăsându-mă îndurerată, tristă și parcă mai vulnerabilă. Știi că îmi vine să îmbrățișez bătrânii de pe stradă? Știi ca te caut în orice bunic? Știi că îmi însușesc bunicii altora, și mă bucur de blândețea lor ca și când ar fi de la tine?

De 3 zile mi-e un dor nebun de tine, uit că nu mai ești, uit că afurisitul ăla de abonament și-e închis și că nu mai are cine să îmi răspundă! Iartă-mă că te-am sunat doar atunci când mi-era dor de tine și că nu am făcut-o mai des! Iartă-mă că am fost doar una și nu și-am putut ține loc de 10 nepoate, să mă dăruiesc de 10 ori mai mult, să îți umplu viața cu mai mult!

Azi mi-am găsit liniștea la mormântul tău. Știu că și tu ai făcut-o pentru că te-ai regăsit cu bunica. M-am așezat pe cavoul tău plin de flori și le-am mângâiat. Atât de mult m-am rugat când ai fost în suferințele acelea cumplite să scapi de ele, iar asta a însemnat trecerea ta în veșnicii. E mai bine pentru tine. Asta nu înseamnă că nu mi-ai sfâșiat inima când ai plecat. M-am simțit smulsă din copilărie. Am realizat încet-încet că mi se desprind rădăcinile din trecut, din ceea ce era al meu.

Privesc la viitor cu optimism, bunicule. Te voi plânge oricât mi-ar cere inima să o fac, ori de câte ori voi veni să te văd aici, însă va fi un moment când durerea se va diminua. Mă uit în viitor cu optimism, deși aș fi vrut măcar tu să onorezi promisiunea bunicii, și să îți vezi "suflețelul" la nuntă. Însă, promit că voi avea ziua pe care am visat-o de mică, pe care v-am povestit-o de la 5 ani și promit că voi fi fericită așa cum v-ați fi dorit să fiu.

Nu te voi m-ai suna, bunicule, însă mi-aș dori să o mai pot face. Însă, măcar să vin să-mi liniștesc dorul la voi aici...voi mai veni...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu